De Paști, sărbătorește fără cruzime! De ce să eviți ouăle cu cifra 3

Pentru multe familii din România, sărbătorile Pascale înseamnă timp petrecut alături de cei dragi sau perioada în care își exprimă bucuria față de Învierea Domnului. Dar, pentru mulți alții, Paștele este, adesea, asociat și cu tradiția vopsirii ouălor de la găini. Aceste ouă sunt cumpărate din timp pentru a fi vopsite în roșu sau în alte culori, pentru masa de Paști.

În goana pentru cumpărături, oamenii, rareori, se gândesc la proveniența alimentelor. Din păcate, deși tradiția vopsirii ouălor poate fi un prilej de bucurie, este nevoie să ne gândim la faptul că ouăle din magazine presupun foarte multă suferință pentru cele 8 milioane de găini crescute în fermele cu baterii din România.

Păsările își petrec cea mai mare parte a vieții în cuști, înghesuite alături de alte găini, fără a-și putea manifesta comportamentele caracteristice speciei lor. 

Lipsa luminii naturale, a aerului curat și, mai ales, a spațiului, sunt, pentru găini, factori de stres care le declanșează comportamente agresive. Acestea se ciugulesc reciproc, provocându-și răni care le predispun la boli infecțioase și, în urma cărora, unele păsări sfârșesc în agonie. Fiindcă nu au spațiu să se miște, găinile suferă, adesea, de boli osoase precum osteoporoza, iar cantitățile mari de antibiotice care le sunt administrate, duc la apariția unor bacterii adaptate numite „superbugs” (cu rezistență multiplă la antibiotice). De asemenea, exploatarea păsărilor în cuști, față de alte sisteme de exploatare, favorizează cel mai mult apariția unor boli infecțioase precum salmoneloza.

Spațiul care îi revine unei găini într-o cușcă este de 600 cm², o dimensiune similară cu a unei foi A4, ceea ce este insuficient pentru ca aceasta să-și poată întinde aripile.

Foto: Andrew Skowron

În cartea „De ce mâncăm animale”, Jonathan Safran Foer face următoarea descriere pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine viața unei găini într-o cușcă:

„Imaginează-ți că pășești într-un lift înghesuit, atât de înghesuit încât nu poți să te întorci fără să-l lovești (și să-l vezi) pe cel de alături. Liftul este atât de aglomerat că te trezești că nu mai atingi podeaua cu picioarele. Acest lucru e binevenit, fiindcă podeaua înclinată e făcută dintr-un grilaj metalic care îți taie pielea de pe tălpi. După o vreme, pe cei din lift nu îi va mai interesa binele grupului. Unii vor deveni violenți; alții vor înnebuni. Câțiva, lipsiți de hrană și speranță, vor deveni canibali. Nu există răgaz, nici alinare. Niciun tehnician nu vine să repare liftul. Ușile se vor deschide o singură dată, când viața ta se va apropia de final și vei porni într-o călătorie către singurul loc mai rău decât acesta.”

Fermă tipică de găini, cu sistem de exploatare cu baterii. Foto: Konrad Łoziński

În prezent, pandemia Covid-19 ne obligă să rămânem în case pentru a ne proteja pe noi înșine și pe ceilalți. Ceea ce simțim în aceste momente poate fi similar cu anxietatea pe care o simt găinile zi de zi, cu excepția faptului că noi ne putem bucura de razele soarelui și putem deschide fereastra pentru a respira aer proaspăt. Avem spațiu în locuința noastră și avem la dispoziție rețelele sociale pentru a ne exterioriza comportamentele care ne caracterizează ca oameni. Găinile, în schimb, sunt forțate să trăiască în condiții de stres, suferind de boli fizice și psihice și să agonizeze în durere, doar pentru ca oamenii să le folosească ouăle la masa de Paști.

Găinile sunt ființe sociabile și curajoase, sunt jucăușe și protectoare și, la fel ca orice ființă de pe acest Pământ, își doresc să trăiască o viață în pace, fără suferință. 

Asociația F.R.E.E. face apel la toți românii care iubesc și respectă animalele: 

De Paști, fiecare dintre noi avem puterea de a alege dacă vom contribui la suferința animalelor. Evitarea ouălor cu cifra 3, de la găini ținute în cuști, este unul dintre cele mai mărunte gesturi pe care le putem face pentru a descuraja cele mai cumplite practici de creștere a păsărilor.

Dacă vă aflați printre cei care nu susțin abuzul găinilor din ferme, vă invităm să distribuiți aceste informații și să accesați website-ul inițiativei România fără cuști pentru a semna petiția prin care cerem companiilor din România să oprească aprovizionarea cu ouă marcate cu cifra 3.

Puteți accesa acest link pentru a vedea rețete făcute în mod obișnuit cu ouă, dar care pot fi realizate și fără acestea, în diverse moduri creative. De asemenea, puteți parcurge și recomandările noastre de rețete delicioase de sărbători, bune și pentru oameni și pentru animale. Cei mai creativi dintre voi, care iubesc să picteze, pot alege să picteze nuci sau avocado în loc de ouă. Tradițiile pot și trebuie să evolueze odată cu noi și așa s-a întâmplat mereu de-a lungul istoriei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *